Sunt zile in care vreau sa uit de tot,sa nu mai stiu nimic de tine. sau de oricine altcineva . Sunt zile in care ma doare sufletul..in care sufar...Imi lipesc usor capul de geam si privesc in detaliu natura...Nu imi mai pot tine lacrimile incatusate;ele evadeaza din lumea lor,si imi aluneca incet pe obraz cazand in gol,parca sfasiindu-mi si mai tare sufletul;cu fiecare lacrima pierduta.
Afara ploua . Dumnezeu plange si El ,varsandu-si lacrimile prin stropii de ploaie ... Este o furtuna groaznica... Inauntru sufletul meu ce urla de durere,iar afara Domnul ce isi varsa mania cu cate-un fulger ce mai lumineaza cat de cat neantul intunecat si pustiu .
Gandurile negre incep sa ma bantuie,amintirile ma apasa . Sufletul...Trupul...Inima...Creirul... Acum toate acestea iti apartin ...
Doar spiritul meu mai bantuie pe Pamant,restul au murit in fata ta .
In putin timp , destinul te-a facut sa ma distrugi , sa ma supui unor pedepse inutile,dar exagerat de aspre...Dar... Pentru ce? Inveti din greseli ..Dar eu,din aceasta iubire neimpartasita ce sa inteleg ?Ca sunt o proasta ? Da,iubitule,stiam.... Si mereu am afirmat-o cu dispret...
Dar asa e viata asta crunta..Destinul asta nemilos ma seaca si psihic si fizic .. Curand doar cenusa mea va mai exista...Stiu,nu iti va pasa ... Nu te condamn ... Nimanui nu-i va pasa.... Dar ... ca un ultim lucru pe care il fac pentru tine,inafara de iubirea ce ti-o impartasesc necontrolabil ,este un ...nimic.. Este doar un cadou minuscul ce o sa ti-l pun sub brad,de Craciun.. Nu va fii cine stie ce... Doar inima mea ..Stiu...ai uzat-o,si n-o mai vrei ... Dar poti sa o primesti si sa o ascunzi undeva bine de tot si cand o sa iti aduci aminte de mine,o sa fii suparat sau necajit, sa o strangi la piept si sa-i spui ce ai pe suflet... Nu iti promit,dar iti jur ca te va asculta... Imi va fii dor... Deja imi este ... Dar sper ca totul va fii biine... Si stii de ce? Pentru ca esti totul pentru mine. Esti singurul lucru care ma mentine in viata...Vie,dar totusi moarta... Blocata intre aceste doua lumi,traind cu neputintele,
sâmbătă, noiembrie 19
vineri, noiembrie 18
Chiar exista definitii pentru dragoste ?
" Ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain ,
Si el o sa se-nchida c-o frunza de pelin .."
Citind aceste versuri din poezia " Emotie de toamna" de Nichita STanescu,o lacrima-mi aluneca pe obraz si brusc,mintea mea a fost strabatuta de un gand care credeam,ca l-am lasat in trecut odata cu sfarsitul iubirii noastre.
Mi-am amintit de fiecare clipa petrecuta impreuna,de fiecare minut in care bineinteles,gandul meu era la tine.
Ai fost frumusetea din uratul vietii mele.Ma gandesc si acum si mi se pare ciudat,cum m-ai chemat in viata ta,iar eu am venit cu inima razand,cu sentimentele deschise,stiind ca odata si-odata ,se va termina dar n-am vrut sa cred !Am mers ca un orb in noapte,cautand ceva ce probabil nu as fi avut vreodata.Toti mi-au spus sa plec cat mai pot ,dar orbita de ochii tai,ii acuzam pe nedrept,crezandu-i mincinosi...
Imi spuneam : " Nu-i adevarat ! " si traiam ceva ce era mai mult o halucinatie...
Inconstienta,nesimtind cutitul ce-mi facea rana in piept,asteptam si speram ca totul va fi bine.
In fiecare zi am strabatut acelasi drum sobru,necunoscut si infricosator...Dar la un moment dat m-am afundat atat de tare,incat m-am pierdut.Am cautat lumina si prin ea te-am vazut pe tine,crezand ca tu esti raza de soare ce-mi insenineaza zilele...
Din pacate,totul era doar un vis prins intr-o plasa de paianjence nu ma lasa sa sper...Ea m-a lasat in urma ta,devenindu-ti ca o umbra,ramasa cu o rana care nu se mai poate vindeca si neintelegand de ce cei care iubesc sufera mereu,iar cei iubiti isi bat joc de sufletele lor.
Inainte sa te cunosc nu credeam in dragoste adevarata si radeam ironic cand cineva imi spunea ce frumos este sa fii indragostit.
Dar Dumnezeu mi te-a adus in cale,ca tu,iubitule,sa imi arati semnificatia dragostei.La inceput ai fost un profesor excelent;explicand cu desavarsise inimii mele cum este sa te simi implinit,sa ai impresia ca esti stapanul universului datorita iubirii ce mi-o impartaseai...Dar dupa un timp ai inceput sa excelezi la capitolul ' Indiferenta si Lipsa de sentimente'
Atunci am realizat ca se terminase...
Stateam afara-n ploaie...Gandindu-ma la ce mi-ai spus...In mintea mea era sfarsitul lumii..
Oriunde ma uitam te vedeam pe tine,te auzeam,te simteam langa mine..Dar nu erai tu...Era mintea mea ce-mi juca feste.
Am cautat raspunsuri peste tot,dar n-am gasit nimic..
Si totusi,acum stiu ceva ce inainte nu stiam..
Te iubeam pentru ca ma faceai sa cred in mine insami cand altii nu puteau sa ma ajute.Te iubeam pentru ca printr-un zambet goneai furtuna din sufletul meu,si-mi readuceai zambetul c-o raza de soare ce mi-o asterneai in suflet.
Dar cel mai important motiv pentru care te-am iubit este ca,tu ai fost un inger trimis de Sus ca sa ma inveti cum sa fiu un om mai bun.Recunosc ca au trebuit luni de suferinta ca sa invat dar a meritat.
Atunci radeam cand ma strangeai de mana si cand te simteam aproape..Acum plang cand te visez in noapte stiind ca esti departe...Ridicandu-mi privirea inlacrimata spre cer imi pare extrem de rau c-am disparut asa de repede din sufletul tau...
Dar acum,ramasa decat cu un strop de speranta si cu sufletul inchis realizez ca nu mai pot trai fara tine.
Ma simt singura...Sufletul meu pustiit si rece asteapta sa vii si sa-l incalzesti cu iubirea ta... Sa stii ca ma rog la Dumnezeu sa fim din nou cum eram odata.Dar nu se poate..Cineva te-a intors impotriva acestei idei...Daca as putea sa dau timpul inapoi,sa schimb ce s-a-ntamplat,as face-o.
In incheiere simt o lacrima pe fata,astept dar din pacate nu-i nici o speranta..Poate soarele imi va lumina din nou strada cu razele sale caldute..Iar noi..vom fi asa cum am fost o data
SFARSIT !
Si el o sa se-nchida c-o frunza de pelin .."
Citind aceste versuri din poezia " Emotie de toamna" de Nichita STanescu,o lacrima-mi aluneca pe obraz si brusc,mintea mea a fost strabatuta de un gand care credeam,ca l-am lasat in trecut odata cu sfarsitul iubirii noastre.
Mi-am amintit de fiecare clipa petrecuta impreuna,de fiecare minut in care bineinteles,gandul meu era la tine.
Ai fost frumusetea din uratul vietii mele.Ma gandesc si acum si mi se pare ciudat,cum m-ai chemat in viata ta,iar eu am venit cu inima razand,cu sentimentele deschise,stiind ca odata si-odata ,se va termina dar n-am vrut sa cred !Am mers ca un orb in noapte,cautand ceva ce probabil nu as fi avut vreodata.Toti mi-au spus sa plec cat mai pot ,dar orbita de ochii tai,ii acuzam pe nedrept,crezandu-i mincinosi...
Imi spuneam : " Nu-i adevarat ! " si traiam ceva ce era mai mult o halucinatie...
Inconstienta,nesimtind cutitul ce-mi facea rana in piept,asteptam si speram ca totul va fi bine.
In fiecare zi am strabatut acelasi drum sobru,necunoscut si infricosator...Dar la un moment dat m-am afundat atat de tare,incat m-am pierdut.Am cautat lumina si prin ea te-am vazut pe tine,crezand ca tu esti raza de soare ce-mi insenineaza zilele...
Din pacate,totul era doar un vis prins intr-o plasa de paianjence nu ma lasa sa sper...Ea m-a lasat in urma ta,devenindu-ti ca o umbra,ramasa cu o rana care nu se mai poate vindeca si neintelegand de ce cei care iubesc sufera mereu,iar cei iubiti isi bat joc de sufletele lor.
Inainte sa te cunosc nu credeam in dragoste adevarata si radeam ironic cand cineva imi spunea ce frumos este sa fii indragostit.
Dar Dumnezeu mi te-a adus in cale,ca tu,iubitule,sa imi arati semnificatia dragostei.La inceput ai fost un profesor excelent;explicand cu desavarsise inimii mele cum este sa te simi implinit,sa ai impresia ca esti stapanul universului datorita iubirii ce mi-o impartaseai...Dar dupa un timp ai inceput sa excelezi la capitolul ' Indiferenta si Lipsa de sentimente'
Atunci am realizat ca se terminase...
Stateam afara-n ploaie...Gandindu-ma la ce mi-ai spus...In mintea mea era sfarsitul lumii..
Oriunde ma uitam te vedeam pe tine,te auzeam,te simteam langa mine..Dar nu erai tu...Era mintea mea ce-mi juca feste.
Am cautat raspunsuri peste tot,dar n-am gasit nimic..
Si totusi,acum stiu ceva ce inainte nu stiam..
Te iubeam pentru ca ma faceai sa cred in mine insami cand altii nu puteau sa ma ajute.Te iubeam pentru ca printr-un zambet goneai furtuna din sufletul meu,si-mi readuceai zambetul c-o raza de soare ce mi-o asterneai in suflet.
Dar cel mai important motiv pentru care te-am iubit este ca,tu ai fost un inger trimis de Sus ca sa ma inveti cum sa fiu un om mai bun.Recunosc ca au trebuit luni de suferinta ca sa invat dar a meritat.
Atunci radeam cand ma strangeai de mana si cand te simteam aproape..Acum plang cand te visez in noapte stiind ca esti departe...Ridicandu-mi privirea inlacrimata spre cer imi pare extrem de rau c-am disparut asa de repede din sufletul tau...
Dar acum,ramasa decat cu un strop de speranta si cu sufletul inchis realizez ca nu mai pot trai fara tine.
Ma simt singura...Sufletul meu pustiit si rece asteapta sa vii si sa-l incalzesti cu iubirea ta... Sa stii ca ma rog la Dumnezeu sa fim din nou cum eram odata.Dar nu se poate..Cineva te-a intors impotriva acestei idei...Daca as putea sa dau timpul inapoi,sa schimb ce s-a-ntamplat,as face-o.
In incheiere simt o lacrima pe fata,astept dar din pacate nu-i nici o speranta..Poate soarele imi va lumina din nou strada cu razele sale caldute..Iar noi..vom fi asa cum am fost o data
SFARSIT !
Ne putem schimba viitorul ?
Oricat am spune ca viitorul este departe,nu e. Ne mintim singuri.Viitorul e mult mai aproape decat ne imaginam.El poate fi in ora,minutul sau chiar secunda urmatoare.Dar acum nu voi vorbi despre ce s-ar putea intampla peste putin timp.Acum,imi voi spune umila parere,cum as vedea eu viitorul.
Incerc sa visez cu ochii deschisi.Dar nu vad ceva iesit din comun.Aceleasi strazi,aceleasi blocuri,aceeasi scoala generala in care mi-am petrecut 8 ani din viata.Totul normal,la fel de plictisitor,stupid si monoton.
Usor,mi-am nchis ochii in speranta ca asa voi avea curajul necesar sa dau frau liber imaginatiei;s-o eliberez din lanturile incatusate ale mintii in care a stat inchisa atat timp.
Incet,somnul a pus stapanire pe mine.Oboseala si-a spus cuvantul,anesteziindu-ma cu un praf de stele si ducandu-ma in lumea viselor.
Se facea ca eram acasa,dar nu semana nici pe departe cu umila mea locuinta.Am studiat fiecare incapere.Peretii si mobila,geamurile si usile aveau diferite forme si culori.Dar cea mai impresionanta a fost ultima camera in care am intrat.Era biroul meu personal,plin cu materiale,manechine si foi cu diferite rochii desenate ce asteptau sa fie create.Deasupra biroului era agatat `` Premiul pentru cele mai interesante si extravagante obiecte vestimentare create vreodata ``.Citind acestea sufletul parca mai avea putin si-mi exploda de fericire.Eram cel mai renumit designer de moda.Dar,n-aveam cu cine sa ma bucur de aceasta reusita.Unde erau cele mai importante persoane din viata mea?! Unde-mi erau prietenii,familia?!
Am iesit afara.Totul era anormal. Nu erau strazi,masini...iar oamenii erau imbracati in diferite nuante de albastru( Mi-am dat foarte repede seama ca erau haine din colectiile mele-eram singurul designer obsedat de aceasta culoare linistitoare si plapanda ) erau calmi si fericiti.
Mi-am luat de la un chiosc de ziare ( in care vanzatorul era un LollyBot-cel care ii inventase le pusese ca nume porecla mea din generala datorita fetitei lui care imi era cu desavarsire cea mai mare fana) o revista pentru a afla diferite informatii despre aceasta lume noua si nebuna si mai ales despre propria-mi persoana.
Am aflat ca eram in 2022,ca aveam 25 de ani,n-aveam familie sau prieteni ( Renuntasem la cei din jurul meu ca sa ajung renumita). Tot de acolo am mai aflat ca pe tot Pamantul era pace,nu mai existau certuri,bataie,razboaie,energii negative sau entitati considerate diabolice.
Populatia se hranea cu ajutorul energiilor pozitive si cu lumina si duiosia razelor soarelui ce raspandea iubire cu caldura sa.
De asemenea,extraterestrii locuiau cu noi pe Terra.(asta explica aparitiile bizare a unor ``stele`` daca le-as putea numi asa si disparitiile bruste nescotand vreun zgomot si sclipind in zeci de culori pe cerul incetosat din copilaria mea).
Lumea asta era stranie.Dar frumoasa..
Ajunsesem acasa.M-am trantit in pat si am inceput sa ma gandesc la clipele cand eram copil,cand ma jucam cu papusile in spatele blocului... Cand m-am mai marit si barfeam cu cele mai bune prietene,cand sufeream dupa vreun baiat si prietenii imi spuneau ca e un prost si nu stie ce comoara pierde.
Cu siguranta,dupa mintea unui baiat eram o simpla fata,dar dupa prietenii mei eram cel mai pretios diamant.
O lacrima amara mi s-a prelins usor pe obraz,apoi a cazut in gol lasand o explozie cutremuratoare in sufletul meu trist si pustiit.
Oare de ce am fost atat de neghioaba si am renuntat la vechii mei prieteni,la baiatul pe care il iubeam cu trupul,sufletul si mintea doar ca sa ajung faimoasa? Oare au uitat de mine avand in vedere cat i-am facut sa sufere?Oare ma vor ierta vreodata?
Erau cateva din miile de intrebari ce ma ingrozeau.In mintea mea erau tot felul de voci ce imi puneau aceleasi intrebari iar si iar... Simteam ca innebunesc ! Ce trebuia sa fac?
Am incercat sa dau de vreunul dintre ei,dar nimic ! Ultimii ani din viata mi i-am petrecut singura.Iar ultima suflare mi-am dat-o finalizand scrisorile pentru cei spunandu-le ca-mi pare nespus de rau pentru greseala fatala ce am comis-o.Din pacate,Dumnezeu a decis sa ma ia acolo Sus inainte sa pot trimite parerile de rau persoanelor importante mie.
La inmormantare au venit toti! Desi eram moarta si doar sufletul meu mai bantuia pe Pamant am fost fericita sa vad ca ,desi le-am gresit ,ei inca mi-erau alaturi.
Brusc m-am trezit ! M-am uitat in jur si totul era la fel-neschimbat . Oare chiar am murit?! Atunci,daca am murit...N-ar trebui sa fiu un spirit ? Sa fiu in lumea celor drepti ? Ce caut in vechea mea camera?
Eram confuza .Am iesit din camera si m-am dus la bucatarie. Acolo era mama ce facea reteta secreta a bunicii de negrese. Am fugit spre ea,am strans-o in brate si i-am spus cat de mult o iubesc. Asa am facut cu toti cunoscutii. Multi au crezut c-am innebnit ,dar eram in culmea fericirii ca am langa mine cele mai importante fiinte din viata mea. Cu exceptia bunicilor care au murit cu mult timp in urma,dar au ramas la fel de importanti pentru mine si stiu ca sunt fericiti acolo unde sunt si ca au grija de mine .
Asa ca,dragii mei cititori,colegi sau ascultatori,voi va faceti singuri viitorul,voi va alegeti drumul in viata,calea destinului,dar nu renuntati la persoanele iubite in favoarea banilor,caci nu banii va vor fi alaturi in orice situatie ci persoanele apropiate.
In incheiere,imi permit sa va spun voua,dragii mei colegi,cat de importanti sunteti pentru mine si cat de recunoscatoare ii sunt lui Dumnezeu pentru ca m-a binecuvantat daruindu-mi cativa din ingerii Sai,sa-mi fie colegi,prietenii sau de ce nu,rude.
Sunteti cei mai importanti pentru mine si va iubesc enorm. ( Andrada,Thio,Sabi,Caramel,Fluffy,Ana,Fii'mea,Fii'miu,Tati,Mami,Bunicii,Parintii mei adevarati..Si ultimul dar nu cel din urma..Tudor.
~ SFARSIT . ~
Incerc sa visez cu ochii deschisi.Dar nu vad ceva iesit din comun.Aceleasi strazi,aceleasi blocuri,aceeasi scoala generala in care mi-am petrecut 8 ani din viata.Totul normal,la fel de plictisitor,stupid si monoton.
Usor,mi-am nchis ochii in speranta ca asa voi avea curajul necesar sa dau frau liber imaginatiei;s-o eliberez din lanturile incatusate ale mintii in care a stat inchisa atat timp.
Incet,somnul a pus stapanire pe mine.Oboseala si-a spus cuvantul,anesteziindu-ma cu un praf de stele si ducandu-ma in lumea viselor.
Se facea ca eram acasa,dar nu semana nici pe departe cu umila mea locuinta.Am studiat fiecare incapere.Peretii si mobila,geamurile si usile aveau diferite forme si culori.Dar cea mai impresionanta a fost ultima camera in care am intrat.Era biroul meu personal,plin cu materiale,manechine si foi cu diferite rochii desenate ce asteptau sa fie create.Deasupra biroului era agatat `` Premiul pentru cele mai interesante si extravagante obiecte vestimentare create vreodata ``.Citind acestea sufletul parca mai avea putin si-mi exploda de fericire.Eram cel mai renumit designer de moda.Dar,n-aveam cu cine sa ma bucur de aceasta reusita.Unde erau cele mai importante persoane din viata mea?! Unde-mi erau prietenii,familia?!
Am iesit afara.Totul era anormal. Nu erau strazi,masini...iar oamenii erau imbracati in diferite nuante de albastru( Mi-am dat foarte repede seama ca erau haine din colectiile mele-eram singurul designer obsedat de aceasta culoare linistitoare si plapanda ) erau calmi si fericiti.
Mi-am luat de la un chiosc de ziare ( in care vanzatorul era un LollyBot-cel care ii inventase le pusese ca nume porecla mea din generala datorita fetitei lui care imi era cu desavarsire cea mai mare fana) o revista pentru a afla diferite informatii despre aceasta lume noua si nebuna si mai ales despre propria-mi persoana.
Am aflat ca eram in 2022,ca aveam 25 de ani,n-aveam familie sau prieteni ( Renuntasem la cei din jurul meu ca sa ajung renumita). Tot de acolo am mai aflat ca pe tot Pamantul era pace,nu mai existau certuri,bataie,razboaie,energii negative sau entitati considerate diabolice.
Populatia se hranea cu ajutorul energiilor pozitive si cu lumina si duiosia razelor soarelui ce raspandea iubire cu caldura sa.
De asemenea,extraterestrii locuiau cu noi pe Terra.(asta explica aparitiile bizare a unor ``stele`` daca le-as putea numi asa si disparitiile bruste nescotand vreun zgomot si sclipind in zeci de culori pe cerul incetosat din copilaria mea).
Lumea asta era stranie.Dar frumoasa..
Ajunsesem acasa.M-am trantit in pat si am inceput sa ma gandesc la clipele cand eram copil,cand ma jucam cu papusile in spatele blocului... Cand m-am mai marit si barfeam cu cele mai bune prietene,cand sufeream dupa vreun baiat si prietenii imi spuneau ca e un prost si nu stie ce comoara pierde.
Cu siguranta,dupa mintea unui baiat eram o simpla fata,dar dupa prietenii mei eram cel mai pretios diamant.
O lacrima amara mi s-a prelins usor pe obraz,apoi a cazut in gol lasand o explozie cutremuratoare in sufletul meu trist si pustiit.
Oare de ce am fost atat de neghioaba si am renuntat la vechii mei prieteni,la baiatul pe care il iubeam cu trupul,sufletul si mintea doar ca sa ajung faimoasa? Oare au uitat de mine avand in vedere cat i-am facut sa sufere?Oare ma vor ierta vreodata?
Erau cateva din miile de intrebari ce ma ingrozeau.In mintea mea erau tot felul de voci ce imi puneau aceleasi intrebari iar si iar... Simteam ca innebunesc ! Ce trebuia sa fac?
Am incercat sa dau de vreunul dintre ei,dar nimic ! Ultimii ani din viata mi i-am petrecut singura.Iar ultima suflare mi-am dat-o finalizand scrisorile pentru cei spunandu-le ca-mi pare nespus de rau pentru greseala fatala ce am comis-o.Din pacate,Dumnezeu a decis sa ma ia acolo Sus inainte sa pot trimite parerile de rau persoanelor importante mie.
La inmormantare au venit toti! Desi eram moarta si doar sufletul meu mai bantuia pe Pamant am fost fericita sa vad ca ,desi le-am gresit ,ei inca mi-erau alaturi.
Brusc m-am trezit ! M-am uitat in jur si totul era la fel-neschimbat . Oare chiar am murit?! Atunci,daca am murit...N-ar trebui sa fiu un spirit ? Sa fiu in lumea celor drepti ? Ce caut in vechea mea camera?
Eram confuza .Am iesit din camera si m-am dus la bucatarie. Acolo era mama ce facea reteta secreta a bunicii de negrese. Am fugit spre ea,am strans-o in brate si i-am spus cat de mult o iubesc. Asa am facut cu toti cunoscutii. Multi au crezut c-am innebnit ,dar eram in culmea fericirii ca am langa mine cele mai importante fiinte din viata mea. Cu exceptia bunicilor care au murit cu mult timp in urma,dar au ramas la fel de importanti pentru mine si stiu ca sunt fericiti acolo unde sunt si ca au grija de mine .
Asa ca,dragii mei cititori,colegi sau ascultatori,voi va faceti singuri viitorul,voi va alegeti drumul in viata,calea destinului,dar nu renuntati la persoanele iubite in favoarea banilor,caci nu banii va vor fi alaturi in orice situatie ci persoanele apropiate.
In incheiere,imi permit sa va spun voua,dragii mei colegi,cat de importanti sunteti pentru mine si cat de recunoscatoare ii sunt lui Dumnezeu pentru ca m-a binecuvantat daruindu-mi cativa din ingerii Sai,sa-mi fie colegi,prietenii sau de ce nu,rude.
Sunteti cei mai importanti pentru mine si va iubesc enorm. ( Andrada,Thio,Sabi,Caramel,Fluffy,Ana,Fii'mea,Fii'miu,Tati,Mami,Bunicii,Parintii mei adevarati..Si ultimul dar nu cel din urma..Tudor.
~ SFARSIT . ~
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)